Sticle goale

Un cerșetor sună la o ușă și îi deschide o gospodină iritată, cu mâinile în șolduri, pusă pe scandal:
– Ce mai vrei, bă, și tu, ratatule?
– Pai știți, dacă ați avea niște sticle goale de bere, pe care le-aș putea vinde …
– Arăt eu ca și cum aș bea bere ?!
– Aaa … atunci niște sticle goale de oțet ?

Al doilea potop

In anul 2012, vine Dumnezeu la Noe, care trăia liniștit, și-i zice:
– Noe, pământul s-a umplut de răutate și oamenii M-au uitat. Vreau sa-mi construiești o nouă Arcă, pentru că Potopul va veni iar. Să iei din fiecare specie câte un exemplar mascul și femelă. Ai la dispoziție 6 luni de zile!
După 6 luni se uită Dumnezeu pe pământ și-l vede pe Noe plângând în grădina.
– Noe !!! Sunt pe cale sa încep Potopul, unde este Arca ???
– Iartă-mă Doamne, dar lucrurile s-au mai schimbat între timp… Am nevoie de autorizație de construcție. Mă tot cert cu un inspector, pentru un sistem anti-incendiu, vecinii m-au dat în judecată pentru că am încălcat planul de urbanism construind Arca în gradina mea și nu am respectat normele de înălțime.
Apoi compania de electricitate a cerut să pun ipotecă pe Arcă în vederea acoperirii costurilor de transport și de mutare a liniilor de înaltă tensiune ce trebuie date la o parte din calea Arcei pentru a fi lansată la apă. Degeaba le-am spus eu că va veni marea la mine, că nu m-au crezut.
Să fac rost de lemn, a fost o alta problemă. Este interzis sa tai lemn din pădurile învecinate deoarece acolo trăiește bufnița cu pete care-i o specie protejată. Am încercat să-i conving pe ecologiști că tai lemnul tocmai pentru a salva bufnița, dar nici n-au vrut să stea de vorbă cu mine. Când am început să adun animalele, am fost dat în judecată de un grup de activiști pentru protecția animalelor. Ei susțineau ca țin animale sălbatice sechestrate împotriva voinței lor și de asemenea, au susținut că să pun atâtea animale într-un spațiu atât de mic, înseamnă cruzime asupra lor. Apoi Ministerul Mediului, au spus că nu am voie sa construiesc Arca până când reprezentanții lor nu fac un studiu de mediu și implicațiile pe care Potopul Tău le poate avea asupra mediului …
Incă am un proces în derulare cu Ministerul Muncii deoarece nu m-am hotărât câte minorități ale grupurilor etnice sa angajez pe șantier. Blocul Sindical nu mă lasă să fiu ajutat de proprii copii la construcție deoarece aceștia nu fac parte din Sindicat și nu au certificare ISCIR pentru construcția de Arce.
Ca sa fie totul și mai rău, Fiscul mi-a confiscat toate posesiile, deoarece ei susțin ca vreau să părăsesc țara cu specii de animale pe cale de dispariție.
Deci Doamne iartă-mă dar, îmi trebuie pe puțin 10 ani ca să fac tot ce mi-ai zis!!
Dintr-o data cerul se lumină, norii dispărură, iar soarele aparu din nou strălucitor pe cer.
– Doamne, sa înțeleg ca nu ne mai distrugi lumea?
– Nu, Noe, se pare ca mi-au luat-o alții înainte!

Calcarul

Mărie spăla liniștită rufe pe malul râului. Ion cosea mai sus pe deal.
Deodată o stâncă se desprinde din munte, cade peste Mărie și o strivește.
Ion privește scena și spune:
– Altă mașină de spălat distrusă de calcar.

Fuga

– Mă, Ioane, mă! Ai auzit ce-o pățit bietu’ Gheorghe azi noapte?
– Nu, mă! Tulai Doamne, da’ ce-o pățit?
– Ai de capu’ și de zâlile lui! O fugit cu nevastă-mea, mă!

Prezidențiale

Președintele Statelor Unite se întâlnește cu președintele Chinei, pentru o discuție despre drepturile omului.

– Do you have elections in China? întreabă președintele Statelor Unite.

Președintele Chinei se înroșește un pic în obraji și zice încet:

– Yes, evely molning…

Doctor vs. Mecanic

Un mecanic auto demonta chiuloasa motorului unei mașini scumpe, când zărește un chirurg binecunoscut intrând în atelier. Mecanicul l-a strigat:
– Hei, doctore, pot să-ți pun o întrebare?
Chirurgul, puțin surprins, se apropie de mecanic. Acesta se ridică, își șterge mâinile și întreabă:
– Doctore, uită-te la acest motor: îi deschid inima, îi scot pistoanele, îi scot valvele, repar stricăciunile, apoi le pun la loc și când termin, merge ca nou. Atunci cum se face că eu am un salariu mic, iar dumneata câștigi bani grei făcând, practic, același lucru?
Chirurgul a zâmbit și i-a șoptit:
– Încearcă să faci asta cu motorul pornit.

La bere

Doi bărbați la intrarea în berărie:
– Azi câte luăm, două sau trei?
– Două, măi, că ieri am luat trei şi ne-a mai rămas!
– Patruzeci de beri şi două pungi de seminţe, vă rugăm!

Nostalgie

Moare țiganul, ajunge în Rai, se-ntâlneşte cu Ceaușescu:
– Măi țigane, când a fost mai bine, în vremea mea, sau acum?
– În vremea ta, jupâne, că pe vremea aceea politicienii făceau politică, muncitorii lucrau, iar țiganii furau. Acu’ însă… politicienii fură, muncitorii fac politică și toți vor să lucrez eu.