Autostopul și vaca

Un nene făcea autostopul, cu o vacă lângă el. Oprește un șofer cu o mașină puternică, mai mult de curiozitate:
– Unde mergi?
– În oraș. Mă iei și pe mine?
– Eu te iau, dar ce faci cu vaca?
– N-ai grija ei, se ține după noi.
Se urca autostopistul în mașină, pornesc la drum. Șoferul, finuț, se gândește „merg și eu ușor – 30 Km pe ora, ca să nu-i omor vaca”. Vaca – nicio problemă, se ținea după mașină. Șoferul accelerează… 50, 80, 100 Km pe oră… Vaca – la câțiva metri în spatele mașinii, ținea ritmul. Șoferul se ambiționează și, cu ochii în oglinda retrovizoare, accelerează… 120, 140… se uită iar în oglindă și îi zice, cu satisfacție, autostopistului:
– Vaca ta nu mai poate – a scos limba!!!
– Pe ce parte a scos limba? întreabă autostopistul.
– Pe stânga… răspunde șoferul, cam nedumerit.
– Vezi, fii atent, că vrea să te depășească!